sâmbătă, 15 februarie 2014

Bineţuri, mai mult sau mai puţin subtile

POEM

Prolog

Oale şi ulcele suntem, antum ... şi postum.
Trăim cât manifestăm senzual, trăim cât gândim şi "facem", trăim chiar şi în moarte - căci moartea este un DAT al permanenţei, care ne însoţeşte încă "de la naştere" - chiar dacă în absurd nu vrem să ştim.
Noi toţi suntem un [Ocean de Virgule] aflat ... între două puncte.
Şi nu-i firesc oare: "Păi HAI să HAI!"!?! (text fb 16 februarie 2014 la 02:55)

Bună Ziua!

{poveste}
Copil fiind, ai mei mă duceau la ţară. O zonă prin ea însăşi minunată, dar nouă aşa ni se părea: eram ca în Rai. De la "rată" şi până în curte - "la ţară" - toată lumea te urmărea cu privirea, iar obiceiul era (poate că încă mai este) să dai bineţe. Fiecăruia în parte şi pe stânga şi pe dreapta, oriunde vedeai mişcare!
- Bună Ziua!
- Dar tu al cui eşti?! îţi răspundea unul mai hâtru.
- a lu' Mitu al Florii lu' Codin ... răspundeam invariabil, în fiecare an, ori de câte ori eram întrebat; deh! mă obişnuisem.
- Îmhî! Eu credeam că al altcuiva ~ răspuns invariabil! Şi nu înţelegeam!
Mai apoi, mult timp după, chiar şi după ce am devenit blogger (Hai monşer! Mă laşi?!?), mi-am dat seama de răspuns:
- Al lui Dumnezeu, tataie!!
- Mergi cu Domnul, fiule!!

Încheiere

Deci,
Fiţi bineveniţi pe acest blog "al meu", care nu este nici Jurnal, nici Confesionar, nici alte-alea, este precum vi-l imaginaţi!
Fiţi bineveniţi în numele Domnului, Creatorului CERESC, cât ne-o mai îngădui să furnicăm Pământul!!
Fiţi binecuvântaţi în acest colţ de Virtual unde vă invit să şi comentaţi - decent, la subiect, pe scurt - în respect reciproc!

Vorbeşte Lumea

Fiţi bineveniţi, ne cunoaştem [de când lumea] - chiar dacă unii sunt [la prima încarnare]!!
Rămâi cum eşti, dacă vrei SĂ TE SCHIMBI! Eu, deocamdată, sunt pe "treapta" numită OGLINDĂ. Încă nu am depăşit-o, mai am multe de aflat, multe de experimentat.
Ce înseamnă OGLINDA? Simplu: [ceea ce vezi la altul, ţie mănuşă îţi este!].

Traseu

Mi-am format un stil pe care deocamdată nu l-am depăşit, nu mi l-am îmbunătăţit: postările mele conţin cel puţin o poză, textul motivat de titlu (sic!) şi o finalizare mai amplă (cu sau fără linkuri) la care adaug - atunci când am timp - [Citatul zilei].

Vă mulţumesc!

Pentru vizitatorii care comentează (deci pentru cei care "îşi lasă adresa"), eu aplic [Legea Reciprocităţii] şi desigur că îi vizitez "la ei acasă", unde mă voi strădui să comentez cât mai lizibil.
~
Cornelius, :) (postare inca Ciorna)

Ulciorul ~ Omar Khayam


Rămâi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri,
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea
Şi setea fără de-alinare,
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.

Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată,
E făurit din taina sfântă,
Din taina unui trup de fată?
L-a făurit cândva olarul
Cel inspirat de duhul rău,
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.

Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar cu mirodenii,
Cât zarea-i plină de albastru,
Cât lumea-i plină de vedenii.
Şi-atât cât drumurile lumii
Mai au pe margini bucurii,
Căci mâine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.

Iubeşte-mă acum căci anii
Pe năzuinţi or pune frâuri,
Şi zilele vieţii noastre
Se scurg ca undele pe râuri.
Şi trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.

~